Structura celulei

În alcătuirea celulei distingem trei părți componente principale:

1. membrana celulară

2. citoplasma;

3. nucleul.

Membrana celulară (membrana plasmatică, plasmalema) înconjoară celula,îi conferă forma și separă structurile interne ale celulei de mediul extracelular. Este alcătuită, în principal, din fosfolipide și proteine.

Fosfolipidele sunt astfel dispuse, încât porțiunea lor hidrofilă formeazã un bistrat, în interiorul căruia se află cuprinsă porțiunea lor hidrofobă. Acest miez hidrofob restricționează pasajul transmembranar al moleculelor hidrosolubile și al ionilor.​

Componenta proteică este cea care realizează funcțiile specializate ale membranei și mecanismele de transport transmembranar. Proteinele se pot afla pe fața externă sau internă a membranei, precum și transmembranar. Deoarece proteinele nu sunt uniform distribuite în cadrul structurii lipidice, acest model structural a fost denumit modelul mozaicului fluid.

Citoplasma are o structură complexă, la nivelul ei desfășurându-se principalele funcții vitale. Este un sistem coloidal, în care mediul de dispersie este apa, iar faza dispersată este ansamblul de micelii coloidale ce se găsesc în mișcare browniană. Funcțional, citoplasma are o parte nestructurată, hialoplasma, și o parte structurată, organitele celulare . Acestea sunt de două tipuri: comune tuturor celulelor, și specifice, prezente numai în anumite celule, unde îndeplinesc funcții speciale.

Organitele celulare (compartimente celulare delimitate de membrană simplă sau dublă, în care se desfăşoară procese metabolice specifice) pot fi clasificate în:

1. Organite celulare comune tuturor celulelor sunt reticulul endoplasmatic neted (un sistem canalicular, care leagă plasmalema de stratul extern al membranei nucleare și rețeaua de citomembrane cu aspect diferit, în funcție de activitatea celulară), ribozomii sau corpusculii lui Palade (organite bogate în ribonucleoproteine, de forma unor granule ovale sau rotunde în cadrul cărora există ribozomi liberi în matricea citoplasmatică și asociați reticulului endoplasmatic neted, care formează ergastoplasma), Aparatul Golgi (sistem membranar format din micro și macrovezicule și din cisterne alungite, situate în apropierea nucleului, în zona cea mai activã a citoplasmei), mitocondriile (formă ovală, rotundă, cu un perete de structură trilaminară ; prezintã un înveliș extern urmat de un interspațiu, și, spre interior, o membrană internă, plicaturată, formând creste mitocondriale. În interior se găsește matricea mitocondrială, în care se află sistemele enzimatice care realizează fosforilarea oxidativă), lizozomii (corpusculi sferici rãspândiți în întreaga hialoplasmă și care conțin enzime hidrolitice, cu rol important în celulele fagocitare) și centrozomul (situat în apropierea nucleului, se manifestă în timpul diviziunii celulare și este format din doi centrioli cilindrici, orientați perpendicular unul pe celălalt și înconjurați de o zonă de citoplasmă vâscoasă).

1. Organite celulare specifice anumitor celule sunt miofibrilele ( elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare), neurofibrilele ( o rețea care se întinde în citoplasma neuronului, în axoplasmă și în dendrite) și corpii Nissl sau tigroizi (echivalenți ai ergastoplasmei pentru celula nervoasã).
2. ​În afara organitelor comune și specifice, În citoplasmă se mai regăsesc și incluziunile citoplasmatice, care au caracter temporar și sunt reprezentate prin granule de substanță de rezervă, produși de secreție și pigmenți.

Nucleul este o parte constitutivă principal ă, cu rolul de a coordona procesele biologice celulare fundamentale (conține materialul genetic, controlează metabolismul celular, transmite informația genetică). Poziția lui în celulă poate fi centrală sau excentrică (celule adipoase, mucoase). Are, de obicei, forma celulei.

În afara organitelor comune și specifice, În citoplasmă se mai regăsesc și incluziunile citoplasmatice, care au caracter temporar și sunt reprezentate prin granule de substanță de rezervă, produși de secreție și pigmenți.

Nucleul este o parte constitutivă principal ă, cu rolul de a coordona procesele biologice celulare fundamentale (conține materialul genetic, controlează metabolismul celular, transmite informația genetică). Poziția lui în celulă poate fi centrală sau excentrică (celule adipoase, mucoase). Are, de obicei, forma celulei.

Abordănd situația numărului nucleilor, majoritatea celulelor sunt mononucleate, dar pot exista și excepții: celule binucleate (hepatocitele), polinucleate (fibra musculară striată), anucleate (hematia adultă). Dimensiunile nucleului pot fi între 3 și 20 μ, corespunzător ciclului funcțional al celulei, fiind în raport de 1/3–1/4 cu citoplasma. Structura nucleului cuprinde membrana nucleară, carioplasma și unul sau mai mulți nucleoli. Membrana nucleară, poroasă, este dublă, cu structură trilaminată, constituită din două foițe, una externă, spre matricea citoplasmatică, ce prezintă ribozomi și se continuă cu citomembranele reticulului endoplasmic, alta internă, aderentă miezului nuclear.

Citoplasma are o structură complexă, la nivelul ei desfășurându-se principalele funcții vitale. Este un sistem coloidal, în care mediul de dispersie este apa, iar faza dispersată este ansamblul de micelii coloidale ce se găsesc în mișcare browniană. Funcțional, citoplasma are o parte nestructurată, hialoplasma, și o parte structuratã, organitele celulare . Acestea sunt de două tipuri: comune tuturor celulelor, și specifice, prezente numai în anumite celule, unde îndeplinesc funcții speciale.

Între cele două membrane există un spațiu numit spațiu perinuclear. Sub membrană se află carioplasma, o soluție coloidală cu aspect omogen. La nivelul ei, există o rețea de filamente subțiri, formate din granulații fine de cromatină, din care, la începutul diviziunii celulare, se formează cromozomii, alcătuiți din ADN, ARN cromozomal, proteine histonice și nonhistonice, cantității mici de lipide și ioni de Ca și Mg.